Scurt fragment din romanul „Singur împotriva oceanului”

Răzvan ieşi din cabină şi porni către comanda de navigaţie. Nava se legăna făcându-l să-şi menţină cu greu echilibrul. Se sprijinea când de un perete, când de altul. Urcă greu scările incomodat de ruliul navei, dar şi de arma pe care o purta după el cu grija, să nu o izbească de pereţi, să nu facă vreun zgomot ce-ar fi putut să-i trădeze poziţia. Deschise uşa comenzii şi intră. Îi atraseră atenţia geamurile aburite. Încerca să-şi explice fenomenul, dar părăsi repede preocuparea asta când văzu scris pe unul dintre ele: „No violence”.
Se vedea că nu fusese scris de multă vreme, pentru că marginile lăsate de deget nu apucaseră să se degradeze.
„Probabil că omul a fost aici când am auzit zgomotele cu nici trei minute în urmă”, îşi spuse Răzvan.
Se gândea că poate piratul încă este pitit pe pasarela din faţa geamurilor comenzii şi primul lui impuls a fost să se convingă de asta, dar nu avu îndrăzneala să facă nici măcar un pas.
„Dacă este acolo, sigur are arma pregătită să tragă imediat ce s-ar ivi imprudentul care să-şi dorească să ajungă în bătaia ei.” Inima începuse să-i bată cu putere. „Dacă se ridică acum şi începe să tragă?”