,

Nopțile cu lună plină

42,00 lei

Volum de proză scurtă de Constantin Costache. O carte cu o istorie emoționantă. Plata se face la livrare, prin ramburs.

„Nopţile cu lună plină”

Cartea cu o istorie emoţionantă.

„Viaţa însă nu-ţi oferă întotdeauna numai lucruri bune şi manuscrisele câtorva nuvele, al unui roman, al unui jurnal de călătorie şi ale altor câteva însemnări au dispărut când ne-am mutat de la Galaţi la Constanţa. Am crezut că le-am pierdut pentru totdeauna, deşi nu mă puteam obişnui cu acest gând. Le-am căutat în zadar peste tot pe unde bănuiam că ar fi putut fi. Nici urmă de ele. Apoi a venit tragedia noastră: soţia mea, mama copilului meu, a murit în 2000.

Credeam atunci că poveştile cu sfârşitul lumii în 2000 sunt pe cale să devină reale. O vreme nu mi-a mai ars nici de scris, nici de căutat scrieri vechi. Dar viaţa a continuat chiar dacă nu mi-a fost uşor. În 2013, când hotărâsem să reiau activitatea literară după o pauză de peste 20 de ani şi dădusem la tipar volumul May Day, căutam telecomanda unui televizor, pe care, tot aşa, nu o mai găseam nicăieri după haosul produs de lucrările de extindere a casei. Am chemat-o pe doamna Ani, care ne făcea curăţenie de ani de zile, şi am întrebat-o dacă ştie ceva, iar ea mi-a răspuns: „Am căutat peste tot şi nu-i nicăieri. Doar în cele două cutii sigilate pe care le-am scos de sub scară şi le-am dus în baie nu am căutat.”

La început nu am înţeles mare lucru. Casa noastră fusese plină de cutii cu obiecte mutate dintr-un loc în altul datorită lucrărilor. M-am dus acolo unde îmi spusese că le-a pus şi parcă am avut o strângere de inimă. Păreau vechi. Am desfăcut-o pe prima. Erau toate scrierile mele aranjate frumos de o mână gingaşă, de un suflet care ştia să le aprecieze. Am deschis-o şi pe a doua. Erau toate lucrările ei de medicină de până la momentul mutării. M-a bufnit plânsul. Avusese grijă ca, în haosul mutării de la Galaţi la Constanţa, să le strângă şi să le păstreze pe toate…”

Plata se face la livrare, prin ramburs.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Nopțile cu lună plină”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top